Curs de prim ajutor

INSTRUMENTAR

o foarfecă cu ambele vârfuri boante, cu lamă tăietoare pentru material textil tip postav gros de minimum 2mm
un dispozitiv intermediar pentru respiraţie gură la gură cu valvă unidirecţională sau filtru

MATERIALE SANITARE

o rolă leucoplast
minim patru bucăţi de pansament rapid (plasture)
cel puţin cinci pachete a câte 25 bucăţi de comprese de tifon sterile
faşă tifon – minim două bucăţi pentru fiecare dintre dimensiunile: 5cm X 4m şi 10 cm x 4 m
două bucăţi de bandaj nedeformabil triunghiular(ca dimensiuni, trebuie să aibă două laturi de minim 80 cm)
cel puţin două bucăţi de pansament steril absorbant de dimensiuni diferite
vată medicinală sterilizată - 20 grame
o bucată garou
o faşă elastică
două perechi de mănuşi de unică folosinţă (pot fi confecţionate din latex sau polietilenă)

MEDICAMENTE

soluție dezinfectantă cu alcool sanitar 70-50 ml
pansament cu rivanol - 5 bucați

MATERIALE DIVERSE

cel puţin 6 ace de siguranţă
minim o folie de supravieţuire izotermă care să aibă dimensiunile 2,10 m x 1,60 m
o broşură de instrucţiuni de prim ajutor, autorizată de Ministerul Sănătăţii
lista cu conţinutul trusei

Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă şi se aplică în cazul accidentelor înainte de intervenţia cadrelor medicale. Scopul acordării primului ajutor este de a ţine victimele în viaţă până la sosirea ajutorului medical calificat. Se are în vedere asigurarea celor două funcţii vitale ale organismului:
- respiraţia (plămânii asigură oxigenarea sângelui)
- circulaţia sangvină (circulaţia sângelui în artere este asigurată de către inimă; oprirea ei nu mai permite alimentarea cu oxigen a organismului).
În cazul în care creierul este lipsit de oxigen, suferă leziuni ireversibile chiar şi după 5 minute!

Conducătorul auto care ajunge primul în locul unui accident soldat cu victime are următoarele obligaţii:

să oprească imediat la locul accidentului şi să îndepărteze persoanele curioase
să ceară ajutorul persoanelor din jur (dacă se află la faţa locului, este de preferat o persoană calificată)
să utilizeze trusa de prim ajutor din dotare
să debaraseze victima şi să o poziţioneze în funcţie de leziunile pe care le prezintă
să îndepărteze obiectele vestimentare (curele, cravate, bretele, corsete) ce ar putea împiedica sau îngreuna respiraţia şi circulaţia normală a sângelui
să stabilească priorităţile de acordare a primului ajutor (stop cardio-respirator, hemoragie, fracturi)
să trateze rănile şi arsurile, dacă este cazul
să evite manevrele inutile ce pot agrava starea victimei
să apeleze la numărul de urgenţă 112, comunicănd şi ce fel de salvare este necesară şi dacă este nevoie de descarcerare
dacă este posibil să asigure transportul victimei la spital şi să urmărească pe timpul transportului funcţiile respiratorie şi cardiacă ale victimei, precum şi oprirea hemoragiilor
să comunice cadrelor medicale ora producerii accidentului, ce măsuri de prim ajutor s-au acordat, ora şi minutul aplicării garoului, medicamentele administrate, dacă au apărut schimbări importante în starea victimei, comparativ cu momentul producerii accidentului, dacă s-a produs decesul şi ora la care a avut loc
să se întoarcă la locul accidentului în cazul în care a însoţit victima la spital
să indice organelor de anchetă, cât mai exact, locul victimei şi al vehiculului, dacă acestea au fost deplasate între timp
să nu şteargă urmele existente, care pot constitui dovezi judiciare
să prezinte organelor de anchetă martorii prezenţi în momentul producerii accidentului

În urma producerii unui accident pot rezulta mai multe vitctime, iar scoaterea lor din autovehicul trebuie executată cât mai rapid și cât mai corect.
Astfel: încercaţi să scoateţi victimele din vehiculele accidentate, nu prin tragere sau împingere, ci prin ridicare, astfel încât, pe cât posibil, corpul şi membrele să fie la acelaşi nivel, pentru a nu agrava leziunile. Dacă nu este posbilă scoaterea victimelor, trebuie aşteptat echipajul de descarcerare.
Efectuaţi o evaluare rapidă a stării victimelor, stabilind urgenţele prin identificarea simptomelor caracteristice fiecarei stări a accidentatului.
Urgenţele de gradul I sunt:

victimele cu stop respirator
victimele cu stop cardiac
victimele care prezintă arsuri pe suprafața corpului

STOP RESPIRATOR

- reprezintă oprirea bruscă a activităţii pulmonare. Mai este cunoscut şi sub denumirea de asfixie.

Semne de recunoaştere:

diminuarea sau oprirea mişcărilor respiratorii
învineţirea tegumentelor, în special a feţei
puls rapid
pierderea cunoştinţei

Resuscitarea respiratorie se poate efectua prin:

metoda respiraţiei artificiale gură la gură: avantajul acestei metode constă în faptul că nu necesită echipament special şi nici manevre obositoare. Pulsul se verifică la epiglotă (lângă Mărul lui Adam). Accidentatul stă întins pe spate, cu faţa în sus. Se controlează căile respiratorii superioare pentru a avea siguranţa că nu sunt blocate cu sânge, secreţii, noroi sau alţi corpi străini. În cazul înfundării lor, se recurge la desfundarea lor cu ajutorul degetelor. Salvatorul se aşează în genunchi, lângă capul victimei. Se trece mâna stângă pe sub ceafa accidentatului şi se împinge în sus, astfel încât să se asigure o extensie a cefei. Aceasta manevra asigură eliberarea căilor respiratorii superioare acoperite de limbă, ştiut fiind că, la accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa, limba cade în fundul gatului. Dupa aceste manevre de pregătire, salvatorul trage aer în piept şi, aplicându-şi gura pe gura deschisă a accidentatului, insuflă aerul din plămânii săi în cei ai victimei. In tot acest timp, nările accidentatului trebuie astupate cu ajutorul celeilalte mâini, pentru a împiedica refularea aerului. În timpul manevrei se va controla eficacitatea manevrei, urmărindu-se umflarea abdomenului cu aerul insuflat. După fiecare insuflare, in timp ce salvatorul inspiră, se vor lăsa libere gura si nasul accidentatului. În acest fel aerul introdus în plămânii victimei este eliberat datorită elasticităţii cuştii toracice. Ritmul de insuflare va fi de 10 -16 cicluri pe minut şi va fi menţinut până când victima incepe sa respire autonom.
metoda respiraţiei artificiale gură la nas, dacă nu se poate deschide gura victimei
manevra Heimlich, care presupune ridicarea şi coborârea alternantă a victimei cu priză subabdominală.

STOP CARDIAC

- reprezintă întreruperea activităţii inimii. În consecinţă, sângele nu mai este pompat în organele corpului, deci nu mai există puls, iar persoana își pierde cunoştința și nu mai respiră.

Semne de recunoaştere:

puls slab sau absent la artera carotidă
relaxarea completă a musculaturii
pierderea reflexelor
mărirea pupilelor
transpiraţii reci
greutate în respiraţie
pierderea cunoştinţei

Resuscitarea cardiacă se poate efectua prin masaj cardiac extern care urmăreşte reanimarea bătăilor cardiace în cazul în care inima a încetat să mai bată. Metoda constă în aplicarea unor presiuni ritmice asupra inimii, prin intermediul cuştii toracice.
Victima este culcată pe spate, pe un plan tare, cu capul mai jos decât restul corpului. Salvatorul îşi aşează palmele suprapuse pe locul corespunzător inimii în cuşca toracică, adică în stânga extremităţii de jos a sternului (osul pieptului). Palmele salvatorului vor exercita presiuni ritmice, astfel încât toracele victimei să fie turtit cu 3-4 cm, într-un ritm de 60 apăsări pe minut. Compresiunile şi decompresiunile ritmice îndeplinesc funcţia de pompare a sangelui în vasele sanguine.
În general, la scurtă vreme după aplicarea masajului cardiac extern, inima îşi reia activitatea spontană. Reluarea activităţii se poate observa după reapariţia pulsului si colorarea pielii şi mucoaselor. Accidentatul îşi recapătă cunoştinţa, iar reflexele reapar.
În cazul unui stop cardio-respirator, este necesar să se execute concomitent şi respiraţia artificială şi masajul cardiac extern. În această situaţie este necesară prezenţa a doi salvatori care să execute concomitent manevrele. Alternarea mişcărilor va fi următoarea: la patru compresiuni de masaj cardiac - o insuflare de aer. În eventualitatea că nu există decât un singur salvator, acesta va efectua, în ritmul amintit mai sus, ambele manevre.
În cazul copii, compresiile pentru masajul cardiac extern se vor face cu blândeţe, cu două degete.

ARSURI

- reprezintă accidente provocate de căldură sub diferite forme, de agenți chimici, electricitate sau iradiații. Afecţiunile cauzate de arsură întregului organism sunt determinate direct de mărimea suprafeţei arse, profunzimea arsurii şi modul de evoluţie a leziunii locale.

Clasificarea arsurilor:

1) în funcţie de suprafaţa arsurii

sub 15 % din suprafața corpului
între 15-30 % din suprafața corpului
între 30-40 % din suprafața corpului
peste 40-50 % din suprafața corpului

2) în funcţie de profunzimea arsurii

de gradul I - afectează epidermul (stratul superficial al pielii) și se manifestă printr-o roșeață, congestia pielii, durere, edem.
de gradul II - afectează epidermul (stratul superficial al pielii) si o parte a dermului (stratul mijlociu al pielii) şi se manifestă prin prezenţa de vezicule cu conţinut limpede transparent, edem, durere.
de gradul III - distrug epidermul, dermul și hipodermul (stratul profund al pielii) şi se manifestă prin prezenţa de vezicule cu conţinut sanguinolent, edem, durere.
de gradul IV - se manifestă prin escară dermică totală, pielea pare albită sau carbonizată, fiind distrusă în întregime.

Primul ajutor în cazul arsurilor:

scoaterea victimei de sub influenţa agentului care determină arsurile;
stingerea flăcărilor prin învelirea victimei cu o pătură;
resuscitare cardio-respiratorie, dacă e cazul;
zonele arse se acoperă cu pansamente groase şi sterile (tifon). Atentie! Nu se vor îndepărta resturile de haine de pe zonele arse;
numai în cazul arsurilor chimice, arsura va fi spălată cu apă din abundenţă;
nu se aplică peste plagă dezinfectante, unguente sau prafuri;
pe timpul transportului către spital, accidentatul va fi învelit cu o haină sau o pătură, pentru menţinerea unei temperaturi confortabile.

HEMORAGIA

O hemoragie reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului vascular.
Hemoragiile pot fi clasificate în funcţie de anumite criterii astfel:

în funcție de cantitatea sângelui pierdut:

mică (mai puțin de 500 ml)
medie sau mijlocie (1/3 din cantitatea de sânge)
mare (aproximativ jumatate din cantitatea de sânge)
letală (mai mult de jumatate din cantitatea de sânge)

în funcţie de tipul vasului din care curge sângele:

arteriale - sângele este roşu deschis şi curge ritmic în plagă
venoase - sângele este roşu închis şi curge în valuri
capilare - sângele musteşte în plagă

în funcţie de locul unde se scurge sângele:

interne - sângele se scurge într-o cavitate închisă
externe - sângele apare la suprafaţa corpului în mod direct
exteriorizate - sângele se scurge într-un organ care comunică cu exteriorul

Gravitatea unei hemoragii se determină după cantitatea de sânge pierdut. Sângele arterial e mai deschis la culoare decât cel venos.
Semnele de recunoaştere ale unei hemoragii interne sunt:

ameţeli
transpiraţii reci
respiraţie accelerată
tensiune arterială scăzută
puls rapid
frisoane
agitaţie
convulsii
leşin

Intervenţii în caz de hemoragii
Se opresc eventualele hemoragii prin utilizarea garoului, întotdeauna deasupra rănii, dacă hemoragia e la membre, sau a unui pansament compresiv, daca e la cap sau trunchi. Dacă folosim garoul, alături, pe un bilet se va preciza momentul la care acesta a fost pus, pentru a permite desfacerea acestuia la fiecare jumătate de oră, prevenind necrozarea zonei respective. Garoul nu poate fi menținut aplicat unei victime mai mult de două ore; după mai mult de două ore se pot afecta tesuturile. La fiecare 15 minute se va slăbi pentru scurt timp garoul, pentru a permite alimentarea cu sânge a membrului.
Rolul de garou improvizat îl poate îndeplini o curea lata sau o fâşie de material textil. Se evită folosirea de sfoară sau sârmă, deoarece pot taia ţesuturile.
Hemoragia nazală se opreşte prin strângerea nărilor timp de câteva minute.
În timpul transportului se are în vedere asigurarea funcţiilor respiratorii şi circulatorii ale victimei, astfel, dacă a pierdut mult sânge, picioarele vor fi plasate mai sus de nivelul capului.

PLAGA

Plaga(rana) reprezintă o ruptură a țesuturilor, rezultat al unui traumatism, devenind astfel o poartă de intrare a microbilor în organism.

În funcţie de profunzimea lor, plăgile pot fi:

excoriaţii (zgârieturi)
superficiale (interesează straturile pielii)
profunde (sunt interesaţi muşchii, vasele, nervii, diferite organe, oase)

Plăgile se dezinfectează cu soluţie iodată sau alcool, se spală şi curaţă cu apă oxigenată (peroxid) şi se pansează cu tifon steril (nu cu vată). Spălarea şi curăţarea se face dinspre interior spre exterior, iar în cazul în care se află şi corpi străini în plagă, se vor lăsa în poziţie, deoarece scoaterea acestora poate genera complicaţii, intervenţia fiind finalizată de un cadru medical specializat.

ENTORSA

Entorsa este o leziune traumatică a unei articulații rezultată în urma unei mișcări bruşte, dincolo de limitele fiziologice, fără a fi urmată de o deplasare permanentă a oaselor sau a ligamentelor.
În general entorsele se întâlnesc la nivelul gleznei, genunchiului, pumnului și degetelor.

Tipuri de entorse:

ușoară - fibrele ligamentelor se supraîntind sau se rup uşor;
moderată - fibrele ligamentelor se rup parţial, dar fără să ducă la o ruptură completă;
severă - unul sau mai multe ligamente se rup complet iar zona este dureroasă, umflată, de culoare negru-albăstrui.

Semne de recunoaștere ale unei entorse:

un sunet ca o pocnitură;
sensibilitate a zonei afectate;
durere;
umflare a zonei afectate.

Măsuri de prim ajutor in cazul unei entorse:

imobilizarea zonei afectate;
aplicarea de comprese cu apă rece sau gheață;
administrarea calmantelor;
se va evita utilizarea membrului lezat;
trasportarea rănitului la spital.

FRACTURA

Fractura înseamnă ruperea unui os sau a unui cartilaj al unui membru al corpului. Cel mai des, acestea apar la nivelul membrelor, iar cei mai predispuși la producerea fracturilor sunt persoanele în vârstă, datorită elasticității mai mici a oaselor.

Fracturile pot fi:

închise (pielea rămâne intactă);
deschise (osul perforează pielea şi este vizibil din exterior).

Semne de recunoaștere ale unei fracturi:

durere spontană;
deformarea regiunii;
vânătaie;
lipsa transmiterii mișcărilor.

Primul ajutor în cazul unei fracturi:

accidentatul va fi poziționat în funcție de zona fracturată;
curățarea, dezinfectarea si pansarea, în cazul fracturilor deschise;
imobilizarea provizorie a regiunii afectate cu ajutorul atelelor (se pot improviza din bucăţi de scândură, lemn, metal, plastic rigid);
calmarea durerii prin administrarea unor calmante;
trasportarea victimei la spital.

TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR

Un aspect determinant în cazul accidentelor cu victime este transportul acestora, datorită complicațiilor ce pot apărea în urma manevrelor făcute pentru a urca victimele în Ambulanță sau în oricare alt mijloc de transport.
În timpul imobilizării, victima trebuie manevrată cu atenție sporită, iar ridicarea și poziţionarea sa pe targă trebuie să se efectueze cu ajutorul mai multor persoane care se vor așeza la capul și la picioarele celui ce trebuie ridicat.
Această manevră trebuie făcută prin ridicare și nu prin tragere sau împingere, astfel încăt capul, gâtul și trunchiul să fie menținute în același plan.
Poziția victimei, în mod obligatoriu, trebuie să rămână pe tot timpul transportului identică cu cea în care i s-a acordat primul ajutor la locul accidentului. De asemenea, poziția tărgii trebuie sa fie întotdeauna orizontală, iar victima trebuie poziționată cu capul înspre direcția de deplasare.
Odată începute, manevrele de resuscitare cardio - respiratorie vor fi continuate și pe timpul transportului, dacă victima nu dă semne de restabilire a funcţiilor vitale.

În funcție de leziunile și de starea pe care victima o prezintă, poziționarea va fi:

luxații, entorse sau fracturi - poziția corectă va fi cea de repaus (inactivitate);
hemoragii mari - victima va fi poziționată pe spate, cu membrele inferioare ridicate la 30-40 grade față de poziția trunchiului;
stop cardio - respirator - poziția victimei va fi cea pe spate;
fractură de antebraț, maxilar sau mandibulă - poziția victimei va fi șezând;
fractură costală, victima fiind conștientă - aceasta va fi poziționată semiașezat cu spatele sprijinit;
fractură costală, victima fiind inconștientă - aceasta va fi poziționată lateral pe partea bolnavă;
fractură craniană - victima va fi poziționată orizontal, pe o parte;
fractură de coloană vertebrală - de preferat e ca victima sa nu fie mişcată pâna la sosirea medicului, dar dacă nu există altă posibilitate, aceasta se transportă legată de o suprafaţă rigidă şi plană (scândură, uşă) şi se preferă un mijloc de transport cu platformă.